doi
stii… nu am chef sa scriu. nu’sh… ma simt cel mai amarat om de pe planeta.
“so i look to my eskimo friend../ when i’m down…. down…. down” [damien rice- eskimo]
“so i look to my eskimo friend../ when i’m down…. down…. down” [damien rice- eskimo]
vreau sa beau. vreau sa plang. vreau sa incerc sa ma sinucid in fiecare seara. vreau sa am inspiratie in momentele mele de depresie, nu numai lacrimi. vreau sa am in fiecare seara bratele altcuiva in jurul umerilor mei. vreau sa ma indragostesc in fiecare zi, si sa uit in fiecare noapte, ca sa o pot lua de la inceput. vreau ca drama vietii mele sa fie iubirea, si nu moartea. ar fi o drama mai dulce si cu mult mai suportabila. as vrea sa fie cum obisnuia sa fie. sa umplu pagini intregi, caiete, pereti cu vesuri. sa gasesc uitarea in munti de carti, in munti de bautura, in aburi de fum, in ochii altcuiva, pe umarul nimanui.
toti avem lumea la picioare. dar ne taram in mcirla atunci cand realizam ca lumea ne a inghitit. inevitabil se intampla. inevitabil ajungi sa te inneci cu mizeriile si murdaria ei. nu dispera. daca te ajuta, cu totii trecem prin asta. [sau macar cei care au avut lumea la picioare si au incercat sa se ridice, macar cat sa respire, din mocirla].
raman cel mai amarat om de pe planeta.
acesta a fost un monolog, draga prietene. imi cer scuze ca ti am pus “mute” dar trebuia sa zic ce aveam de zis. azi nu am nevoie de sfaturi. am nevoie doar de un umar… “when i’m down… down.. down… “
