unsprezece (amesterdam coffee)
ah… azi e amsterdam. am pastrat cateva boabe de cafea in buzunar, ca sa ne amintim pe unde ne intoarcem. fii atent… suntem intr’o cafenea. mesele sunt mici, si pline de cesti si de tigari, pungute, chibrituri si brichete. fotolii comode, cu perne colorate si moi. lumea de langa noi e departe. fumul se imprastie difuz prin camera, separandu-ne de ceilalti printr-o perdea fina si atat de fagila incat la cea mai mica adiere se destrama…
ne uitam pe meniu, si cerem o cafea cu nume ciudat, de care nu am auzit. Tipa care serveste, vine la masa nostra cu o tava pe care se afla doua cescute ciudate, metalice, sculptate oarecum in relief. le lasa pe masa, in niste farfurioare din acelasi material, sub forma unui sarpe incolacit, care se holbeaza la noi.
“Dubios loc ai ales mai fata!”
“Buey… ce nu ai inteles?! esti imaginar! nu conteaza daca sunt sau nu dubioasa! si nu te mai plange atat, ca si tie iti place!” 
)
)
Ne uitam atent la cesti. Reprezinta scene cu zeitati pagane izgonite din Paradis. Dar nu se citeste tristete sau regret pe fetele lor. Sunt fericite.
“E clar!”
“Ma consolez cu gandul ca raiul e plictisitor”
“Care rai mai fata?”
“Nu’sh… ala care o fi. fericirea e relativa. binele e relativ. viata e relativa… tu esti cel mai relativ dintre toate” )
“Si raiul?”
“De unde dracu sa stiu eu? Am murit si m-am intors ca sa impartasesc celorlalti experienta? Lasa ca oricum o sa mori inaintea mea… si te intorci sa-mi spui cum e!” )
“As face eu asta pentru tine?”
“Tu? Mi-e teama ca o sa ma bantuiesti!!!” )
)
Luam o gura. Aprindem un cui. Peretii se misca. Au desene ciudate, lichide, care se intrepatrund si se despart, care trec de la o culoare la alta, de la o stare la alta, intr-o lumina difuza. lumina? de unde vine? nu sunt becuri, nu sunt lampi. sunt doar desenele, care lumineaza in functie de ce simtim. daca nu am mai simti, lumea ar zace in intuneric?
“Peretele tau e violent. Sau violet? “:))
E ok… ne relaxam. fotolii moi. muzica din toate partile, fum de jur imprejur, cafea in fata. cum sa nu iti petreci o viata intreaga asa, si la sfarsit sa iti rogi sfarsitul sa te mai lase o ora?
