to my imaginary friend

azi m-am lovit. mi-a intrat un ciob in inima. am incercat sa il scot cu un ac, si mi-a sarit acul in ochi. ah. mor. ce emo sunt! ) numai ca nu plang, si suferinta mea de fapt nu e a mea. e o chestie pe care mintea mea o creaza cand ma plictisesc. ti-am zis ca imi place sa merg in parc si sa stau sa ma uit la oameni, imaginandu-mi diverse povesti dramatice [sau nu] pe care cred ca le traiesc? dupa felul cum merg, dupa cum vorbesc, dupa cum sunt imbracati, dupa expresiile fetelor… and so on. e o chestie sa stii… trece timpul. imi pare rau ca nu fac asta mai des. desi exersez pe strada, in baruri, in magazin… fiecare om are o poveste nespusa de transmis… eu ce poveste am? de fapt… stiu. dar m-am saturat de ea. sau m-am saturat sa incerc sa o spun.
as mai spune chestii… dar ma enerveaza ca citesc oamenii. BAH! NU MAI CITITI! FUCK OFF! nu vreau! am chef sa va jignesc, si sa va spun ca sunteti niste retarzi imputiti si imbecili, ca habar nu aveti pe ce lume traiti. ca mi-e mila de voi. ca imi place sa rad de voi pe 4bani. ca nu valorati nici macar atat, dar am fost indulgenta. ) ah… sunt o draguta! amabila ca intotdeauna. si morocanoasa. dimineata si cand imi vine ciclul. inchid paranteza.
aseara mi-am dat seama ca am ranit multi oameni. si le-am facut rau, facandu-mi mie rau. si i-am pierdut. de ce le-am facut rau? pentru ca… nu stiu… cred ca inconstient imi doream sa sufere si ei o mica parte din ce simt eu. vroiam sa vad cat pot sa tina la mine. aveam nevoie sa tina la mine. si au tinut. pana cand n-au mai putut. si eu m-am innecat. stii… alcoolul e ca un algocalmin. trece durerea pe moment. dar apoi revine, si iei iar si iar… durerea nu trece… tu devii rezistent si ai nevoie de mai mult… pana cedezi fizic. sau psihic. n-am murit. uite ca m-am ridicat. poate asta e cea mai mare realizare a mea. m-am ridicat de undeva de la 6m sub pamant, si am de gand sa urc. nu o sa mai zbor. mi-am dat seama ca nu sunt centrul universului, sau ca cel putin lumea nu se invarte in jurul meu. asa ca acum pot sa merg. si cand mergi, nu mai zbori peste cadavre. le calci si le strivesti in drumul tau. ma rog… metaforic vorbind. ca eu ma mai opresc sa mai si stau de vorba cu ele uneori. ) din cauza ca pana acum zburam. imi revin repede, pentru ca invat repede si ma adaptez. hih. sunt un animal superior. bow to me! )

1. sa nu mai arunc sosetele sub pat
2. sa mananc mai repede
3. sa nu mai vorbesc asa mult
4. sa fiu mai atenta
5. sa ascult
6. sa fac patul dimineata
7. sa nu mai las lucrurile imprastiate
8. sa spal vasele
9. sa nu mai injur
10. sa nu mai beau
11. sa glumesc mai putin
12. sa nu mai uit
13. sa nu mai ascult muzica tare
14. sa nu mai imi las bocancii la usa
15. sa nu mai imi las bocancii langa pat
16. sa nu mai imi las bocancii langa dulap
17. sa nu mai insist
18. sa duc gunoiul si sa fac curat
19. sa nu mai stau mult in magazine
20. sa nu mai taversez strada aiurea
21. sa fiu atenta pe unde merg
22. sa nu mai zic “tigani” in tramvai
23. sa nu mai ragai
24. sa nu mai vorbesc asa mult
25. sa nu mai dorm pana tarziu dimineatza
26. sa nu ma mai joc cu cateii
27. sa nu mai stau sa mananc si prajitura la cantina
28. sa fumez mai repede
29. sa merg mai repede
30. sa beau berea mai repede

gata… cedez… mai sunt. dar nu mai am rabdare si nervi sa le insir. cum dracu sa le fac pe toate, cand sunt asa multe??? si sa vreau, n-as avea cum!!!!!!!

poti sa ghicesti in lacrimi? serios… ma gandeam. dupa forma lor, dupa cum au cazut si urma pe care au lasat-o… asa cum criminalistii ghicesc unghiul din care a fost impuscat un om, dupa forma stropilor de sange, poti ghicii unghiul din care a fost lovit sufletul unui om, si cauza?
eram la buda. si erau lacrimi pe jos. nu rade! chiar erau lacrimi. nu era altceva. da… stiu eu! stiu, pentru ca am vazut fiinta care s-a dus in infectia aia de toaleta, sa sufere. si nu, nu eram eu, daca asta iti trece prin cap… ce aiurea… sa suferi in cutiuta aia imputita si urat mirositoare, unde se caca tot modulul. situatiile disperate te imping la solutii disperate. uneori ii ziceam lui robert ca mi-as dori cand ajung in ceea ce numesc acum “casa”, sa pot sa ma ascund sub podea si sa sufar in liniste. am invatat ca si “linistea” e relativa. un colt de camera si 5 min in care doar o persoana vorbeste, au ajuns sa repr. mai mult decat suficient…
si ma uitam la lacrimile de pe jos, si ma simteam aiurea. nu puteam sa las natura sa isi urmeze calea naturala, pentru ca lacrimile alea erau intre mine si buda. si parca vedeam ochii umezi care au comis fapta. acolo! tocmai acolo! si ma uitam la ele… si ma intrebam: “poti ghicii unghiul din care a fost lovit sufletul unui om, si cauza?”