doisprezece (hurt soul)
poti sa ghicesti in lacrimi? serios… ma gandeam. dupa forma lor, dupa cum au cazut si urma pe care au lasat-o… asa cum criminalistii ghicesc unghiul din care a fost impuscat un om, dupa forma stropilor de sange, poti ghicii unghiul din care a fost lovit sufletul unui om, si cauza?
eram la buda. si erau lacrimi pe jos. nu rade! chiar erau lacrimi. nu era altceva. da… stiu eu! stiu, pentru ca am vazut fiinta care s-a dus in infectia aia de toaleta, sa sufere. si nu, nu eram eu, daca asta iti trece prin cap… ce aiurea… sa suferi in cutiuta aia imputita si urat mirositoare, unde se caca tot modulul. situatiile disperate te imping la solutii disperate. uneori ii ziceam lui robert ca mi-as dori cand ajung in ceea ce numesc acum “casa”, sa pot sa ma ascund sub podea si sa sufar in liniste. am invatat ca si “linistea” e relativa. un colt de camera si 5 min in care doar o persoana vorbeste, au ajuns sa repr. mai mult decat suficient… 
si ma uitam la lacrimile de pe jos, si ma simteam aiurea. nu puteam sa las natura sa isi urmeze calea naturala, pentru ca lacrimile alea erau intre mine si buda. si parca vedeam ochii umezi care au comis fapta. acolo! tocmai acolo! si ma uitam la ele… si ma intrebam: “poti ghicii unghiul din care a fost lovit sufletul unui om, si cauza?”
