optsprezece [unu]

22 aprilie 2008 at 9:15 pm (departe)

miros jilav de primavara si de castani infloriti; de pamant umed si frunze ude. trag aer adanc in piept si imi aprind o tigara. fumul inunda plamanii si iese intr-un nor alb-gri, disipandu-se in jurul meu. amintirile mi se izbesc de peretii craniului, incercand sa iasa, sa ma intoarca, sa ma rupa de moment.
el avea gust de mare si de sarat. o sa imi ramana mereu gustul si mirosul lui undeva intr-o celula a creierului. paseam pe pamant nesigur si nu stiam daca o sa cad sau o sa imi iau zborul. linia de plutire era subtire si insesizabila. iubeam omul sau reflexia lui? ce ciudat e sa rezumi patru ani in cateva randuri. dar atat ramane de fapt la sfarsit, nu? de ce sa ne asteptam la mai mult cand mai mult nu e de oferit?
isi intinse foita pe masa si scoase punga de tutun. alese un ghemotoc, si se cotrobai prin buzunare dupa o alta punguta.
-facem un cui?
-da, si ma uitam la el gandindu-ma de ce intreaba din moment ce deja il face.
fumul e bun. iti incalzeste spiritul. ti-l relaxeaza. in timp ce bautura din fata pare mai prietenoasa iar oamenii mai reci. nimanui nu ii pasa ce faci tu. e un lucru bun. asta am invatat singura, atunci cand mi-am dat seama ca nu sunt centrul universului. dar asta nu se intampla atunci. inca mai eram undeva in mijloc si totul se invartea in jurul meu. eram si soare si planete. eram si vid si materie. eram dumnezeu. si fumam un cui, privind marea cum se agita la amurg.
-te bagi sa facem o baie?
si se uita la mine in timp ce imi aruncam hainele pe mal si ma aruncam dezbracata in apa. nu se compara cu nimic, sa stai intins si sa te lasi purtat de valurile calde, in timp ce in cap iti suna o muzica. a lumii. a noptii care vine. a zilei care a trecut. a ta. a ta si numai a ta.
berea era aproape goala, asa ca am hotarat sa mai luam una. eram noi. si era foc. si gust sarat de mare si amar de bere si cald de brate si de foc. si frig de noapte umeda in cort. si iar inabuseala de dimineata, cand ieseam si ne aruncam pe nisipul rece.
stateam pe plaja si ascultam marea cantandu-si imnul, in timp ce aburii de cafea ne nasteau din nou. si vedeam pamant adanc si framantat de mii de ani in ochii lui. si batea vantul si ii ravasea parul in timp ce tragea cu nesat din tigara, iar eu nu ma mai saturam sapand in el.

… si trenul batea in fier. si bratele lui incalzeau pe alta. eu eram femeie, dar nu a lui. si imi venea marea in ochi, sarata si agitata si calda de noapte. mi-am dat trupul altuia, pentru ca el, asa cum statea cu ea in brate, nu a vrut sa-mi cumpere sufletul. a negociat prea putin. eu ceream prea mult. sau poate doar pretul corect. asa ca am dat totul pe gratis primului venit la usa.. si acum plecam. departe de trupul meu. fara suflet. singura. si marea se zbatea in ochii mei si nu stiam unde sa o ascund. sunt acele momente in care cauti un colt sa te ascunzi pana trece, numai ca te aflii in lumina refrectoarelor, pe o scena intinsa, neteda.

si atunci ma trezesc. tigara s-a fumat singura. ploaia s-a oprit. mi-a udat ochii. imi vor creste flori de mai, colorate si vesele, ca atunci cand universul era al meu, si radeam cu toata fiinta?
_______________________________________________________

Permalink Scrieti un comentariu

saptesprezece

21 aprilie 2008 at 9:01 pm (pe canapea)

am ramas fara muzica in mine. am ramas fara carti in mine. oamenii isi arata mizeria lipita de sufletele goale. put. jegul le iese din ochi, si din guri in timp ce incearca sa arunce cu viermi spre mine. ma feresc, si ma feresc… dar mizeria asta vascoasa a lor se lipeste si de mine. nu vreau sa ma inec. nu vreau sa fug sau sa ma mai ascund. fiecare raset ma loveste in crestetul capului, fiecare privire ma frige, si ma gandesc ca sunt o fiinta rationala, si pot sa depasesc amanuntele. dar imi simt creierul imbibat peste refuz de aceste amanunte pe care nu mai am unde sa le gazduiesc.

“And now I know how joan of arc felt now I know how joan of arc felt as the flames rose to her roman nose and her discman started to melt”
cred… simt… ca am nevoie de o perioada in care sa fiu doar eu cu mine. sa nu vorbesc. sa nu raspund la alte la intrebari in afara de cele pe care mi le pun eu mie insami. sa citesc. sa ascult muzica. sa scriu. sa fiu eu iar. sa iau contact cu lumea doar atunci cand vreau, fara sa fiu obligata de nimeni sa fac ceva. fara zambete fortate, fara discutii inutile despre nimic. fara lumini aprinse in ochi. fara infectii care isi tarasc cocoasele amarate prin lume, sperand sa isi reproduca genele in douazeci de plozi carora sa le dea nume si pe care sa ii viseze mari oameni, in timp ce la randul lor se transforma in douazeci de infectii gata sa se reproduca in 20X20 de haznale urat mirositoare; lumea o sa devina un mare veceu in care o sa ne cacam toti unii pe altii, in speranta ca poate nu o sa puta prea tare. dar o sa puta. o sa ni se lipeasca mirosurile de piele si o sa imbatranim cu pete si respiratie urat mirositoare! totul din cauza lor!

de data asta fara amsterdam, fara india, fara egipt, fara cafea sau ceai. de data asta sunt obosita si nervoasa. poate altadata. poate intr-o zi cand cine stie, o sa reusesc sa devin si eu un mare cacat si nu o sa mai critic pe nimeni. o sa ma integrez in veceul universal, o sa stau in buda mea fericita, cu cei douazeci de plozi ai mei si o sa put asa de tare incat nu o sa mai simt mirosul celorlalti. pana atunci insa, nu pot sa fiu multumita… sau sa am alta stare decat aia ca cineva se pisa pe mine de undeva de sus si eu nu pot sa fac nimic.


Permalink Scrieti un comentariu