saptesprezece

21 aprilie 2008 at 9:01 pm (pe canapea)

am ramas fara muzica in mine. am ramas fara carti in mine. oamenii isi arata mizeria lipita de sufletele goale. put. jegul le iese din ochi, si din guri in timp ce incearca sa arunce cu viermi spre mine. ma feresc, si ma feresc… dar mizeria asta vascoasa a lor se lipeste si de mine. nu vreau sa ma inec. nu vreau sa fug sau sa ma mai ascund. fiecare raset ma loveste in crestetul capului, fiecare privire ma frige, si ma gandesc ca sunt o fiinta rationala, si pot sa depasesc amanuntele. dar imi simt creierul imbibat peste refuz de aceste amanunte pe care nu mai am unde sa le gazduiesc.

“And now I know how joan of arc felt now I know how joan of arc felt as the flames rose to her roman nose and her discman started to melt”
cred… simt… ca am nevoie de o perioada in care sa fiu doar eu cu mine. sa nu vorbesc. sa nu raspund la alte la intrebari in afara de cele pe care mi le pun eu mie insami. sa citesc. sa ascult muzica. sa scriu. sa fiu eu iar. sa iau contact cu lumea doar atunci cand vreau, fara sa fiu obligata de nimeni sa fac ceva. fara zambete fortate, fara discutii inutile despre nimic. fara lumini aprinse in ochi. fara infectii care isi tarasc cocoasele amarate prin lume, sperand sa isi reproduca genele in douazeci de plozi carora sa le dea nume si pe care sa ii viseze mari oameni, in timp ce la randul lor se transforma in douazeci de infectii gata sa se reproduca in 20X20 de haznale urat mirositoare; lumea o sa devina un mare veceu in care o sa ne cacam toti unii pe altii, in speranta ca poate nu o sa puta prea tare. dar o sa puta. o sa ni se lipeasca mirosurile de piele si o sa imbatranim cu pete si respiratie urat mirositoare! totul din cauza lor!

de data asta fara amsterdam, fara india, fara egipt, fara cafea sau ceai. de data asta sunt obosita si nervoasa. poate altadata. poate intr-o zi cand cine stie, o sa reusesc sa devin si eu un mare cacat si nu o sa mai critic pe nimeni. o sa ma integrez in veceul universal, o sa stau in buda mea fericita, cu cei douazeci de plozi ai mei si o sa put asa de tare incat nu o sa mai simt mirosul celorlalti. pana atunci insa, nu pot sa fiu multumita… sau sa am alta stare decat aia ca cineva se pisa pe mine de undeva de sus si eu nu pot sa fac nimic.


Posteaza un comentariu