to my imaginary friend

te-a lovit melancolia de valentine’s day? sa stii ca ma asteptam la ceva mai mult din partea ta. ma asteptam la o durere imensa in partea dorsala. ma asteptam la glume si rautati mici si amuzante… ironii adica.

stii ca e o sarbatoare comerciala. nici macar sarbatoare nu e. crezi ca am sarbatorit-o? am baut vin si am facut sex. nimic special. hai, fii rautacios si spune-mi ca este ceva special daca am facut sex. uite. rad. haha. funny. not. nu e frumos sa razi de frustrarile sexuale ale altora. eu nu rad de ale tale. sau ma rog… poate rad putin. uneori.

te prostesti aiurea. iti inchipui chestii pe care apoi iti impui sa le crezi. sa le simti. sa le gandesti. in realitate sa stii ca suntem la fel de plini de gol ca toata lumea. golul meu. golul tau. golul lui. bla bla bla.

stiu ca nu mi-ai cerut nimic. stiu ca nu-mi ceri nimic. mai taci o data. parca esti o femeie de patruj’ de ani care isi petrece vremea in fata televizorului uitandu-se la telenovele. buey jose armando viata e full of shit, mai da-o in pula mea de viata. ne imbatam. facem sex. ne trezim dimineata si ne doare capul. bem o cafea. fumam o tigara si discutam despre ce datorii mai avem. pula mea. a trecut valentine’s day. nici n-am primit flori daca vrei sa stii. si da, sunt frustrata din cauza asta. ma enerveaza ca niciodata nu are bani sa cumpere. de fapt ar putea sa se imprumute. dar e mai usor sa ne certam. sa ne imbatam si sa facem sex pentru ca a 2-a zi sa o luam de la capat cu calculele de contabilitate a datoriilor.

vezi? viata e de cacat. fara povesti. ma enerveaza povestile. suna bine numai ca in realitate e o cu totul alta ciorba de peste. povestitorul meu e de cacat. nu zice povestea bine.

nu ma mai intreba “de ce”. nu ti-ai dat seama pana acum ca e absurda intrebarea?? nici eu nu stiu “de ce”. dar cred ca exista un motiv. un scop. o futere de timp si nervi. nu stiu…

hai sa bem o cafea si mai taci . sau spune ceva amuzant. nu trist. ca triste am auzit destule.

aseara am visat… am visat ca demult il sarutam, si dintii ni se transformau in nisip si se imprastiau in vant. in vantul umed de seara. nu ma durea in ochii lui. nu ma durea in palma lui. marea era in partea dreapta. si era verde. de alge. de viata. de viitorul ochilor verzi in care marea zace tacuta si verde cand ma saruta si-mi spune “noapte buna”. iar eu visez saruturi cu dinti de nisip si imbratisari vinovate! vinovate in vis!! in visul in care marea cea verde priveste din partea dreapta si stiu… si stiu ca e viitorul care ma invinovateste pentru vis. de parca l-ar sti. de parc-ar ghici… de parc-ar simti gustul de aer sarat pe buzele mele.

si-atunci ma-ntorc spre stanga. ma uit la munti si ii spun sa fuga cu mine. sa nu ne vada marea. sa nu ma doara marea. sa nu ma afle marea. dar pamantul din ochii lui sta nemiscat. neinteles. neintelegandu-ma. neintelegandu-mi teama si spaima. si dintii ma dor pe masura ce se indeparteaza. si trupul ma doare. si sufletul ma doare. se rup in mine trecuturi tacute uitate.

si ma trezesc. e doar un vis. au trecut ani… “i know i neva’ neva’ neva’ gonna leave you baby…/ but i gotta go away from this place”. prezentul incepe cu o cafea si o tigara.

miroase a iarna. a fulgi de zapada reci, care se topesc pe obrajii fierbinti abia iesiti din casa. miroase a vineiarna. miroase a gene inghetate, din care picura apa atunci cand intrii la cald intr-un bar, si narile se dilata la mirosul de vin fiert dulce-acrisor, cu scortisoara sau cuisoare. miroase a anul 1, cand mergeam la pietris… pe vremea cand carciuma avea 4 mese, o soba si un radio din care se auzea “europa fm”. cand singurul angajat era si patron, si bucatar, si barman si chelner. si punea la fiert o oala mare de vin, iar noi il asteptam langa soba fierbinte. si afara ningea. era frumos atunci. tot acolo a fost prima mea intalnire “oficiala” cu el. cand i-am platit cafeaua. ) si ma zgaiam la ghirlandele cu stelute de brad atarnate pe pereti. erau urate in draci. mov, cu galben, cu roz, cu albastru… in spate, la radio, se auzeau melodii siropoase. ma amuza situatia. el era serios… si a ramas serios pana in ziua de azi… la o masa mai incolo erau moldovenii. din republica moldova. obisnuiau sa bea de dimineata pana a doua zi de dimineata. erau grasuti si cu obrajii rosii tot timpul, probabil de la bautura. cunosteau pe toata lumea, ciocneau cu toata lumea si in fiecare zi gaseau un motiv de baut. cel putin alexei.

am gasit poze din pietris… din anul 1…

miros jilav de primavara si de castani infloriti; de pamant umed si frunze ude. trag aer adanc in piept si imi aprind o tigara. fumul inunda plamanii si iese intr-un nor alb-gri, disipandu-se in jurul meu. amintirile mi se izbesc de peretii craniului, incercand sa iasa, sa ma intoarca, sa ma rupa de moment.
el avea gust de mare si de sarat. o sa imi ramana mereu gustul si mirosul lui undeva intr-o celula a creierului. paseam pe pamant nesigur si nu stiam daca o sa cad sau o sa imi iau zborul. linia de plutire era subtire si insesizabila. iubeam omul sau reflexia lui? ce ciudat e sa rezumi patru ani in cateva randuri. dar atat ramane de fapt la sfarsit, nu? de ce sa ne asteptam la mai mult cand mai mult nu e de oferit?
isi intinse foita pe masa si scoase punga de tutun. alese un ghemotoc, si se cotrobai prin buzunare dupa o alta punguta.
-facem un cui?
-da, si ma uitam la el gandindu-ma de ce intreaba din moment ce deja il face.
fumul e bun. iti incalzeste spiritul. ti-l relaxeaza. in timp ce bautura din fata pare mai prietenoasa iar oamenii mai reci. nimanui nu ii pasa ce faci tu. e un lucru bun. asta am invatat singura, atunci cand mi-am dat seama ca nu sunt centrul universului. dar asta nu se intampla atunci. inca mai eram undeva in mijloc si totul se invartea in jurul meu. eram si soare si planete. eram si vid si materie. eram dumnezeu. si fumam un cui, privind marea cum se agita la amurg.
-te bagi sa facem o baie?
si se uita la mine in timp ce imi aruncam hainele pe mal si ma aruncam dezbracata in apa. nu se compara cu nimic, sa stai intins si sa te lasi purtat de valurile calde, in timp ce in cap iti suna o muzica. a lumii. a noptii care vine. a zilei care a trecut. a ta. a ta si numai a ta.
berea era aproape goala, asa ca am hotarat sa mai luam una. eram noi. si era foc. si gust sarat de mare si amar de bere si cald de brate si de foc. si frig de noapte umeda in cort. si iar inabuseala de dimineata, cand ieseam si ne aruncam pe nisipul rece.
stateam pe plaja si ascultam marea cantandu-si imnul, in timp ce aburii de cafea ne nasteau din nou. si vedeam pamant adanc si framantat de mii de ani in ochii lui. si batea vantul si ii ravasea parul in timp ce tragea cu nesat din tigara, iar eu nu ma mai saturam sapand in el.

… si trenul batea in fier. si bratele lui incalzeau pe alta. eu eram femeie, dar nu a lui. si imi venea marea in ochi, sarata si agitata si calda de noapte. mi-am dat trupul altuia, pentru ca el, asa cum statea cu ea in brate, nu a vrut sa-mi cumpere sufletul. a negociat prea putin. eu ceream prea mult. sau poate doar pretul corect. asa ca am dat totul pe gratis primului venit la usa.. si acum plecam. departe de trupul meu. fara suflet. singura. si marea se zbatea in ochii mei si nu stiam unde sa o ascund. sunt acele momente in care cauti un colt sa te ascunzi pana trece, numai ca te aflii in lumina refrectoarelor, pe o scena intinsa, neteda.

si atunci ma trezesc. tigara s-a fumat singura. ploaia s-a oprit. mi-a udat ochii. imi vor creste flori de mai, colorate si vesele, ca atunci cand universul era al meu, si radeam cu toata fiinta?
_______________________________________________________